Aceasta este partea mea scrisă în română.
Nu pentru toată lumea.
Ci pentru cei care înțeleg ce înseamnă să ți se strângă inima la un miros, la o țesătură, la un gest mic.
Dorul de acasă nu este despre un loc.
Este despre oameni.
Despre mâini care au cusut înaintea noastră.
Despre bunici, mame, profesoare, case în care nimic nu era perfect, dar totul era viu.
Aici se adună amintiri din copilărie,
tradiții spuse mai mult în șoaptă decât în manuale,
obiecte care nu se aruncau,
ci se păstrau „pentru că au suflet”.
Dorul de acasă este despre macate, cuverturi și covoare cusute manual,
despre bucuria de a împodobi casa nu ca să impresionezi,
ci ca să te simți în siguranță.
Ca să știi cine ești și de unde vii.
Este și despre a fi departe.
Despre a trăi într-o lume grăbită, formală,
și a încerca să creezi, cu mâinile tale,
insule de liniște pentru cei sensibili.
Pentru copiii care simt mai mult.
Pentru adulții care încă mai simt.
Neurodiversitatea nu este o boală.
Este o altă limbă a sufletului.
Iar obiectele pot deveni punți:
sigure, blânde, repetitive, ancoră.
În acest spațiu nu vei găsi produse.
Vei găsi fragmente.
Gânduri.
Dor.
Dacă ești aici, înseamnă că și tu porți ceva din asta.
Și poate, pentru câteva clipe, nu te mai simți atât de departe de acasă.
Andr23a 